AMA-torissima

Îți place teatrul și îți dorești să fii pe scenă? Teatrul e un mod de viață pentru tine? Ai vrut să fii actor dintotdeauna dar nu ai avut șansa de a-ți urma visul? Ești actor amator dar îți dorești mai mult?
  Dacă răspunsurile tale au fost afirmative, îți dezvăluim că am creat un curs de teatru menit să îți satisfacă dorințele.
Teatrul InDArt lansează cursul AMA-torissima, în special pentru cei care vor să afle răspunsul la întrebarea: "Pot să fiu actor?"
  Cursul are o durată de 9 luni, împărțit în 3 module. Vom descoperi tainele actorului în cele mai mici detalii, de la dicție și respirație, mișcare scenică, trecând prin workshopuri de canto și dans, pantomimă și comedia dell'arte, curs de dramaturgie, până la construcția unui personaj ca parte integrantă într-un spectacol de teatru care va fi jucat pe scena Festivalului "Teatru sub lună".
  Fiecare modul se va finaliza cu un examen care va condiționa trecerea în următorul modul, care te va scoate din zona de confort și îți va demonstra dacă ai ce trebuie să fii pe scenă alături de actori cu experiență. Absolvenții cursului pot ajunge să facă parte din spectacolele Teatrului InDArt, unde vor lucra cot la cot cu actorii teatrului sub îndrumarea regizorului Bogdan Gagu.
  Cursurile vor fi coordonate de creatoarea conceptului Silvia Gagu. Actriță cu o experiență de 22 de ani, confondatoarea Teatrului InDArt, cu peste 50 de roluri realizate și câteva mii de reprezentații, aplaudată în special pe scena Teatrului InDArt de 17 ani. În stagiunea curentă o puteți vedea în 5 spectacole ale teatrului. De asemenea, de 3 ani regizează spectacole atât cu actori amatori cât și cu profesioniști. Și ca să completăm personalitatea multivalentă, Silvia scrie piese de teatru de câțiva ani, făcându-și debutul cu textul, transformat în spectacol, "Eu cu cine mă mărit"!
Solista bandului "Adenium" cu o vechime de 10 ani și concerte susținute pe multe scene ale țării, fiind una din foarte puținele trupe de rock din țară cu o voce feminină rock. Silvia este un actor complet, visul oricărui regizor și o inspirație pentru actorii tineri, dar nu numai!
  Workshopurile vor fi susținute de profesioniști din domeniul teatral printre care Bogdan Gagu, Directorul Teatrului InDArt și al Festivalului "Teatru Sub Lună"!

Ne găsești și aici!

Created with ‌

HTML Builder